EPISTOLA LUI PAVEL CĂTRE EVREI
1După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
Num 12.6-8;
2la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.
3El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,
Ioan 1.14;Ioan 14.9;2Cor 4.4;Col 1.15;Ioan 1.4;Col 1.17;Apoc 4.11;Evr 7.27;Evr 9.12-26;Ps 110.1;Efes 1.20;Evr 8.1;Evr 10.12;Evr 12.2;1Pet 3.22;
4ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.
Efes 1.21;Filip 2.9-10;
5Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: "Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?" Şi iarăşi: "Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?"
Ps 2.7;Fapt 13.33;Evr 5.5;2Sam 7.14;1Cron 22.10;1Cron 28.6;Ps 89.26-27;
6Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: "Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!"
Rom 8.29;Col 1.18;Apoc 1.5;Deut 32.43;Ps 97.7;1Pet 3.22;
7Şi despre îngeri zice: "Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui";
8pe când Fiului I-a zis: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:
Ps 45.6-7;
9Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi."
Isa 61.1;Fapt 4.27;Fapt 10.38;
10Şi iarăşi: "La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
Ps 102.25;
11Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină;
Isa 34.4;Isa 51.6;Mat 24.35;2Pet 3.7-10;Apoc 21.1;
12le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi."
13Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: "Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?"
Ps 110.1;Mat 22.44;Marc 12.36;Luc 20.42;Evr 1.3;Evr 10.12;
14Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?
Gen 19.16;Gen 32.1-24;Ps 34.7;Ps 91.11;Ps 103.20-21;Dan 3.8-28;Dan 7.10;Dan 10.11;Mat 18.10;Luc 1.19;Luc 2.9-13;Fapt 12.7;Fapt 27.23;Rom 8.17;Tit 3.7;Iac 2.5;1Pet 3.7;
1De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.
2Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,
Deut 33.2;Ps 68.17;Fapt 7.53;Gal 3.19;Num 15.30-31;Deut 4.3;Deut 17.2-12;Deut 27.26;
3cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,
Evr 10.28-29;Evr 12.25;Mat 4.17;Marc 1.14;Evr 1.2;Luc 1.2;
4în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!
Marc 16.20;Fapt 14.3;Fapt 19.11;Rom 15.18-19;1Cor 2.4;Fapt 2.22-43;1Cor 12.4-11;Efes 1.5-9;
5În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim.
Evr 6.5;2Pet 3.13;
6Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: "Ce este omul, ca să-Ţi aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi?
Iov 7.17;Ps 8.4-etc;Ps 144.3;
7L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale:
8toate le-ai supus sub picioarele lui." În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse.
Mat 28.18;1Cor 15.27;Efes 1.22;Evr 1.13;1Cor 15.25;
9Dar pe Acela, care a fost făcut "pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii", adică pe Isus, Îl vedem "încununat cu slavă şi cu cinste", din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.
Filip 2.7-9;Fapt 2.33;Ioan 3.16;Ioan 12.32;Rom 5.18;Rom 8.32;2Cor 5.15;1Tim 2.6;1Ioan 2.2;Apoc 5.9;
10Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.
Luc 24.46;Rom 11.36;Fapt 3.15;Fapt 5.31;Evr 12.2;Luc 13.32;Evr 5.9;
11Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească "fraţi",
Evr 10.10-14;Fapt 17.26;Mat 28.10;Ioan 20.17;Rom 8.29;
12când zice: "Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării."
Ps 22.22-25;Ps 18.2;Isa 12.2;
13Şi iarăşi: "Îmi voi pune încrederea în El." Şi în alt loc: "Iată-Mă, Eu şi copiii, pe care Mi i-a dat Dumnezeu!"
Isa 8.18;Ioan 10.29;Ioan 17.6-12;
14Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
Ioan 1.14;Rom 8.3;Filip 2.7;1Cor 15.54-55;Col 2.15;2Tim 1.10;
15şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.
Luc 1.74;Rom 8.15;2Tim 1.7;
16Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.
17Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.
Filip 2.7;Evr 4.15;Evr 5.1-2;
18Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.
Evr 4.15-16;Evr 5.2;Evr 7.25;
1De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,
Rom 1.7;1Cor 1.2;Efes 4.1;Filip 3.14;2Tes 1.11;2Tim 1.9;2Pet 1.10;Rom 15.8;Evr 2.17;Evr 4.14;Evr 5.5;Evr 6.20;Evr 8.1;Evr 9.11;Evr 10.21;
2care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost "credincios în toată casa lui Dumnezeu."
Num 12.7;Evr 3.5;
3Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. -
Zah 6.12;Mat 16.18;
4Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. -
Efes 2.10;Efes 3.9;Evr 1.2;
5Cât despre Moise, el a fost "credincios în toată casa lui Dumnezeu", ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, care aveau să fie vestite mai târziu.
Evr 3.2;Ex 14.31;Num 12.7;Deut 3.24;Ios 1.2;Ios 8.31;Deut 18.15-18.19;
6Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.
Evr 1.2;1Cor 3.16;1Cor 6.19;2Cor 6.16;Efes 2.21-22;1Tim 3.15;1Pet 2.5;Mat 10.22;Mat 24.13;Rom 5.2;Col 1.23;Evr 3.14;Evr 6.11;Evr 10.35;
7De aceea, cum zice Duhul Sfânt: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
2Sam 23.2;Fapt 1.16;Ps 95.7;Evr 3.15;
8nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,
9unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!
10De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, şi am zis: "Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!
11Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!"
12Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.
13Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: "Astăzi", pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.
14Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,
Evr 3.6;
15câtă vreme se zice: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii."
Evr 3.7;
16Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, care ieşiseră din Egipt prin Moise?
Num 14.2-30;Deut 1.34-38;
17Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?
Num 14.22;Num 26.65;Ps 106.26;1Cor 10.5;Iuda 5;
18Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră?
Num 14.30;Deut 1.34-35;
19Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.
Evr 4.6;
1Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.
Evr 12.15;
2Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.
3Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în "odihna", despre care a vorbit El, când a zis: "Am jurat în mânia Mea, că nu vor intra în odihna Mea!" Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
Evr 3.14;Ps 95.11;Evr 3.11;
4Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: "Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui."
Gen 2.2;Ex 20.1;Ex 31.17;
5Şi aici este zis iarăşi: "Nu vor intra în odihna Mea!"
6Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
Evr 3.19;
7El hotărăşte din nou o zi: "Astăzi", - zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!"
Ps 95.7;Evr 3.7;
8Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
11Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.
Evr 3.12-19;
12Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
Isa 49.2;Ier 23.29;2Cor 10.4-5;1Pet 1.23;Prov 5.4;Efes 6.17;Apoc 1.16;Apoc 2.16;1Cor 14.24-25;
13Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.
Ps 33.13-14;Ps 90.8;Ps 139.11-12;Iov 26.6;Iov 34.21;Prov 15.11;
14Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - să rămânem tari în mărturisirea noastră.
Evr 3.1;Evr 7.26;Evr 9.12-24;Evr 10.23;
15Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
Isa 53.3;Evr 2.18;Luc 22.28;2Cor 5.21;Evr 7.26;1Pet 2.22;1Ioan 3.5;
16Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.
Efes 2.18;Efes 3.12;Evr 10.19-22;
1În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.
Evr 8.3;Evr 2.17;Evr 8.3-4;Evr 9.9;Evr 10.11;Evr 11.4;
2El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune.
Evr 2.18;Evr 4.15;Evr 7.28;
3Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului.
Lev 4.3;Lev 9.7;Lev 16.6;Lev 15.17;Evr 7.27;Evr 9.7;
4Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
2Cron 26.18;Ioan 3.27;Ex 28.1;Num 16.5-40;1Cron 23.13;
5Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: "Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut."
Ioan 8.54;Ps 2.7;Evr 1.5;
6Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec."
Ps 110.4;Evr 7.17-21;
7El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
Mat 26.39-44;Marc 14.36-39;Ioan 17.1;Ps 22.1;Mat 27.46-50;Marc 15.34-37;Mat 26.53;Marc 14.36;Mat 26.37;Marc 14.33;Luc 22.43;Ioan 12.27;
8măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
Evr 3.6;Filip 2.8;
9Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice,
Evr 2.10;Evr 11.40;
10căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot "după rânduiala lui Melhisedec."
Evr 5.6;Evr 6.20;
11Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tâlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.
Ioan 16.12;2Pet 3.16;Mat 13.15;
12În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
Evr 6.1;1Cor 3.1-3;
13Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
1Cor 13.11;1Cor 14.20;Efes 4.14;1Pet 2.2;
14Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.
Isa 7.15;1Cor 2.14-15;
1De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,
Filip 3.12-14;Evr 5.12;Evr 9.14;
2învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
Fapt 19.4-5;Fapt 8.14-17;Fapt 19.6;Fapt 17.31-32;Fapt 24.25;Rom 2.16;
3Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
Fapt 18.21;1Cor 4.19;
4Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
Mat 12.31-32;Evr 10.26;2Pet 2.20-21;1Ioan 5.16;Evr 10.32;Ioan 4.10;Ioan 6.32;Efes 2.8;
5şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor -
Gal 3.2-5;Evr 2.4;
6şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.
Evr 2.5;Evr 10.29;
7Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
Ps 65.10;
8Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.
Isa 5.6;
9Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea, pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
Prov 14.31;Mat 10.42;Mat 25.40;Ioan 13.20;Rom 3.4;2Tes 1.6-7;1Tes 1.3;Rom 15.25;2Cor 8.4;2Cor 9.1-12;2Tim 1.18;
11Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,
Evr 3.6-14;Col 2.2;
12aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
Evr 10.36;
13Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi,
Gen 22.16-17;Ps 105.9;Luc 1.73;
14şi a zis: "Cu adevărat te voi binecuvânta, şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa."
15Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.
16Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neînţelegeri dintre ei.
Ex 22.11;
17De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ;
Evr 11.9;Rom 11.29;
18pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
Evr 12.1;
19pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
Lev 16.15;Evr 9.7;
20unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut "Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec".
Evr 4.14;Evr 8.1;Evr 9.24;Evr 3.1;Evr 5.6-10;Evr 7.17;
1În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, - care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat,
Gen 14.18;
2care a primit de la Avraam zeciuială din tot, - care, după însemnarea numelui său, este întâi, "Împărat al neprihănirii", apoi şi "Împărat al Salemului", adică "Împărat al păcii";
3fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, - dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, - rămâne preot în veac.
4Vedeţi bine dar cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!
Gen 14.20;
5Aceia dintre fiii lui Levi, care îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam.
Num 18.21-26;
6Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam, şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele.
Gen 14.19;Rom 4.13;Gal 3.16;
7Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.
8Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, sunt nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu.
Evr 5.6;Evr 6.20;
9Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;
10căci era încă în coapsele strămoşului său, când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.
11Dacă, dar, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, - căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea - ce nevoie mai era să se ridice un alt preot "după rânduiala lui Melhisedec", şi nu după rânduiala lui Aaron?
Gal 2.21;Evr 7.18-19;Evr 8.7;
12Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii.
13În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri, face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului.
14Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie.
Isa 11.1;Mat 1.3;Luc 3.33;Rom 1.3;Apoc 5.5;
15Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot,
16pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.
17Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec".
Ps 110.4;Evr 5.6-10;Evr 6.20;
18Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei -
Rom 8.3;Gal 4.9;
19căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit - şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
Fapt 13.39;Rom 3.20-28;Rom 8.3;Gal 2.16;Evr 9.9;Evr 6.18;Evr 8.6;
20Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ, -
21căci, pe când Leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: "Domnul a jurat, şi nu Se va căi: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec", -
Ps 110.4;
22prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezaşul unui legământ mai bun.
Evr 8.6;Evr 9.15;Evr 12.24;
23Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea.
24Dar El, fiindcă rămâne "în veac", are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul.
25De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.
Rom 8.34;1Tim 2.5;Evr 9.24;1Ioan 2.1;
26Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri,
Evr 4.15;Efes 1.20;Efes 4.10;Evr 8.1;
27care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.
Lev 9.7;Lev 16.6-11;Evr 5.3;Evr 9.7;Lev 16.15;Rom 6.10;Evr 9.12-28;Evr 10.12;
28În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.
Evr 5.1-2;Evr 2.10;Evr 5.9;
1Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,
Efes 1.20;Col 3.1;Evr 1.3;Evr 10.12;Evr 12.2;
2ca slujitor al Locului prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.
Evr 9.8-24;Evr 9.11;
3Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus.
Evr 5.1;Efes 5.2;Evr 9.14;
4Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege.
5Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: "Ia seama", i s-a zis, "să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte".
Col 2.17;Evr 9.23;Evr 10.1;Ex 25.40;Ex 26.30;Ex 27.8;Num 8.4;Fapt 7.44;
6Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.
2Cor 3.6-9;Evr 7.22;
7În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.
Evr 7.11-18;
8Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: "Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou;
Ier 31.31-34;
9nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.
10Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
Evr 10.16;Zah 8.8;
11Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: "Cunoaşte pe Domnul!" Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.
Isa 54.13;Ioan 6.45;1Ioan 2.27;
12Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor".
Rom 11.27;Evr 10.17;
13Prin faptul că zice: "Un nou legământ", a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.
2Cor 5.17;
1Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de închinare.
Ex 25.8;
2În adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită "Locul Sfânt", era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
Ex 26.1;Ex 26.35;Ex 40.4;Ex 25.31;Ex 25.23-30;Lev 24.5-6;
3după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema "Locul prea sfânt" (Sau Sfânta Sfintelor.).
Ex 26.31-33;Ex 40.3-21;Evr 6.19;
4El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legământului.
Ex 25.10;Ex 26.36;Ex 40.3-21;Ex 16.33-34;Num 17.10;Ex 25.16;Ex 25.21;Ex 3.4-29;Ex 40.20;Deut 10.2-5;1Împ 8.9-21;2Cron 5.10;
5Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii (Sau scaunul îndurării.) cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri.
Ex 25.18-22;Lev 16.2;1Împ 8.6-7;
6Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului.
Num 28.3;Dan 8.11;
7Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.
Ex 30.10;Lev 16.2-34;Evr 9.25;Evr 5.3;Evr 7.27;
8Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul prea sfânt, nu era încă deschis câtă vreme sta în picioare cortul dintâi.
Evr 10.19-20;Ioan 14.6;
9Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe, care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvârşirea cerută de cugetul lui.
Gal 3.21;Evr 7.18-19;Evr 10.1-11;
10Ele sunt doar nişte porunci pământeşti, date, ca toate cele privitoare la mâncăruri, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare.
Lev 11.2;Col 2.16;Num 19.7;Efes 2.15;Col 2.20;Evr 7.16;
11Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta;
Evr 3.1;Evr 10.1;Evr 8.2;
12şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.
Evr 10.4;Fapt 20.28;Efes 1.7;Col 1.14;1Pet 1.19;Apoc 1.5;Apoc 5.9;Zah 3.9;Evr 9.26-28;Evr 10.10;Dan 9.24;
13Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului,
Lev 16.14-16;Num 19.2;
14cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!
1Pet 1.19;1Ioan 1.7;Apoc 1.5;Rom 1.4;1Pet 3.18;Efes 5.2;Tit 2.14;Evr 7.27;Evr 1.3;Evr 10.22;Evr 6.1;Luc 1.74;Rom 6.13-22;1Pet 4.2;
15Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită.
1Tim 2.5;Evr 7.22;Evr 8.6;Evr 12.24;Rom 3.25;Rom 5.6;1Pet 3.18;Evr 3.1;
16În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.
17Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nici o putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.
Gal 3.15;
18De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge.
Ex 24.6;
19Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul,
Ex 24.5-8;Lev 16.14-18;Lev 14.4-52;
20şi a zis: "Acesta este sângele legământului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi."
Ex 24.8;Mat 26.28;
21De asemenea, a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă.
Ex 29.12-36;Lev 8.15-19;Lev 16.14-19;
22Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare.
Lev 17.11;
23Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea.
Evr 8.5;
24Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
Evr 6.20;Evr 8.2;Rom 8.34;Evr 7.25;1Ioan 2.1;
25Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul prea sfânt cu un sânge, care nu este al lui;
Evr 9.7;
26fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.
Evr 9.12;Evr 7.27;Evr 10.10;1Pet 3.18;1Cor 10.11;Gal 4.4;Efes 1.10;
27Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
Gen 3.19;Ecl 3.20;2Cor 5.10;Apoc 20.12-13;
28tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.
Rom 6.10;1Pet 3.18;1Pet 2.24;1Ioan 3.5;Mat 26.28;Rom 5.15;Tit 2.13;2Pet 3.12;
1În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.
Col 2.17;Evr 8.5;Evr 9.23;Evr 9.11;Evr 9.9;Evr 10.14;
2Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?
3Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;
Lev 16.21;Evr 9.7;
4căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.
Mic 6.6-7;Evr 9.13;Evr 10.11;
5De aceea, când intră în lume, El zice: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
6n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
Ps 40.6;Ps 50.8;Isa 1.11;Ier 6.20;Amos 5.21-22;
7Atunci am zis: "Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!"
8După ce a zis întâi: "Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat", (lucruri aduse toate după Lege),
9apoi zice: "Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule." El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.
10Prin această "voie" am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.
Ioan 17.19;Evr 13.12;Evr 9.12;
11Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,
Num 28.3;Evr 7.27;Evr 10.4;
12El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,
Col 3.1;Evr 1.3;
13şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.
Ps 110.1;Fapt 2.35;1Cor 15.25;Evr 1.13;
14Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.
Evr 10.1;
15Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfânt. Căci, după ce a zis:
16"Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor",
Ier 31.33-34;Evr 8.10-12;
17adaugă: "Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor."
18Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.
19Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt,
Rom 5.2;Efes 2.18;Efes 3.12;Evr 9.8-12;
20pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: -
Ioan 10.9;Ioan 14.6;Evr 9.8;Evr 9.3;
21şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,
Evr 4.14;1Tim 3.15;
22să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.
Evr 4.16;Efes 3.12;Iac 1.6;1Ioan 3.21;Evr 9.14;Ezec 36.25;2Cor 7.1;
23Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
Evr 4.14;1Cor 1.9;1Cor 10.13;1Tes 5.24;2Tes 3.3;Evr 11.11;
24Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
25Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.
Fapt 2.42;Iuda 19;Rom 13.11;Filip 4.5;2Pet 3.9-14;
26Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,
Num 15.30;Evr 6.4;2Pet 2.20-21;
27ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Ezec 36.5;Ţef 1.18;Ţef 3.8;2Tes 1.8;Evr 12.29;
28Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
Evr 2.2;Deut 17.2-6;Deut 19.15;Mat 18.16;Ioan 8.17;2Cor 13.1;
29Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
Evr 2.3;Evr 12.25;1Cor 11.29;Evr 13.20;Mat 12.31-32;Efes 4.30;
30Căci ştim cine este Cel ce a zis: "A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!" Şi în altă parte: "Domnul va judeca pe poporul Său."
Deut 32.35;Rom 12.19;Deut 32.36;Ps 50.4;Ps 135.14;
31Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!
Luc 12.5;
32Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
Gal 3.4;2Ioan 8;Evr 6.4;Filip 1.29-30;Col 2.1;
33pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
1Cor 4.9;Filip 1.7;Filip 4.14;1Tes 2.14;
34În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.
Filip 1.7;2Tim 1.16;Mat 5.12;Fapt 5.41;Iac 1.2;Mat 6.20;Mat 19.21;Luc 12.33;1Tim 6.19;Mat 5.12;Mat 10.32;
35Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.
Luc 21.19;Gal 6.9;Evr 12.1;Col 3.24;Evr 9.15;1Pet 1.9;
37"Încă puţină, foarte puţină vreme", şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.
Luc 18.8;2Pet 3.9;Hab 2.3-4;
38Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el."
Rom 1.17;Gal 3.11;
39Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.
2Pet 2.20-21;Fapt 16.30-31;1Tes 5.9;2Tes 2.14;
1Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
Rom 8.24-25;2Cor 4.18;2Cor 5.7;
2Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.
Evr 11.39;
3Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.
Gen 1.1;Ps 33.6;Ioan 1.3;Evr 1.2;2Pet 3.5;
4Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
Gen 4.4;1Ioan 3.12;Gen 4.10;
5Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
Mat 23.35;Evr 12.24;Gen 5.22-24;
6Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
7Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
Gen 6.13-22;1Pet 3.20;Rom 3.22;Rom 4.13;Filip 3.9;
8Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.
Gen 12.1-4;Fapt 7.2-4;
9Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.
Gen 12.8;Gen 13.3-18;Gen 18.1-9;Evr 6.17;
10Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
Evr 12.22;Evr 13.14;Evr 3.4;Apoc 21.2-10;
11Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
Gen 17.19;Gen 18.11-14;Gen 21.2;Luc 1.36;Rom 4.21;Evr 10.23;
12De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
Rom 4.19;Gen 22.17;Rom 4.18;
13În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
Evr 11.39;Evr 11.27;Ioan 8.56;Gen 23.4;Gen 47.9;1Cron 29.15;Ps 39.12;Ps 119.19;1Pet 1.17;1Pet 2.11;
14Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
Evr 13.14;
15Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
Ex 3.6-15;Mat 22.32;Fapt 7.32;Filip 3.20;Evr 13.14;
17Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
Gen 22.1-9;Iac 2.21;
18El căruia i se spusese: "În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!"
Gen 21.12;Rom 9.7;
19Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.
Rom 4.17-21;
20Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare, care avea în vedere lucrurile viitoare.
Gen 27.27-39;
21Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi "s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său."
Gen 48.5-20;Gen 47.31;
22Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
Gen 50.24-25;Ex 13.19;
23Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.
Ex 2.2;Fapt 7.20;Ex 1.16-22;
24Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
Ex 2.10-11;
25ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
Ps 84.10;
26El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.
Evr 13.13;Evr 10.35;
27Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
Ex 10.28-29;Ex 12.37;Ex 13.17-18;Evr 11.13;
28Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei.
Ex 12.21;
29Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe când Egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.
Ex 14.22-29;
30Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.
Ios 6.20;
31Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.
Ios 6.23;Iac 2.25;Ios 2.1;
32Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!
Jud 6.11;Jud 4.6;Jud 13.24;Jud 11.1;Jud 12.7;1Sam 16.1-13;1Sam 17.45;1Sam 1.20;1Sam 12.20;
33Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
2Sam 7.11;Jud 14.5-6;1Sam 17.34-35;Dan 6.22;
34au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
Dan 3.25;1Sam 20.1;1Împ 19.3;2Împ 6.16;2Împ 20.7;Iov 42.10;Ps 6.8;Jud 15.8-15;1Sam 14.13;1Sam 17.51-52;2Sam 8.1;
35Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
1Împ 17.22;2Împ 4.35;Fapt 22.25;
36Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
Gen 39.20;Ier 20.2;Ier 37.15;
37au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, -
1Împ 21.13;2Cron 24.21;Fapt 7.58;Fapt 14.19;2Împ 1.8;Mat 3.4;Zah 13.4;
38ei, de care lumea nu era vrednică - au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
1Împ 18.4;1Împ 19.9;
39Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
Evr 11.2-13;
40pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.
Evr 7.22;Evr 8.6;Evr 5.9;Evr 12.23;Apoc 6.11;
1Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
Col 3.8;1Pet 2.1;1Cor 9.24;Filip 3.13-14;Rom 12.12;Evr 10.36;
2Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Luc 24.26;Filip 2.8;1Pet 1.11;Ps 110.1;Evr 1.3-13;Evr 8.1;1Pet 3.22;
3Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
Mat 10.24-25;Ioan 15.20;Gal 6.9;
4Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.
1Cor 10.13;Evr 10.32-34;
5Şi aţi uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: "Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.
Iov 5.17;Prov 3.11;
6Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte."
Ps 94.12;Ps 119.75;Prov 3.12;Iac 1.12;Apoc 3.19;
7Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
Deut 8.5;2Sam 7.14;Prov 13.24;Prov 19.18;Prov 23.13;
8Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
Ps 73.14;1Pet 5.9;
9Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?
Num 16.22;Num 27.16;Iov 12.10;Ecl 12.7;Isa 42.5;Isa 57.16;Zah 12.1;
10Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
Lev 11.44;Lev 19.2;1Pet 1.15-16;
11Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.
Iac 3.18;
12Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
Iov 4.3-4;Isa 35.3;
13croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
Prov 4.26-27;Gal 6.1;
14Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
Ps 34.14;Rom 12.18;Rom 14.19;2Tim 2.22;Mat 5.8;2Cor 7.1;Efes 5.5;
15Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.
2Cor 6.1;Gal 5.4;Deut 29.18;Evr 3.12;
16Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.
Efes 5.3;Col 3.5;1Tes 4.3;Gen 35.33;
17Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
Gen 27.34-38;Evr 6.6;
18Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
Ex 19.12-18.19;Ex 20.18;Deut 4.11;Deut 5.22;Rom 6.14;Rom 8.15;2Tim 1.7;
19nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul, care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească,
Ex 20.19;Deut 5.5-25;Deut 18.16;
20(pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: "Chiar un dobitoc dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu săgeata".
Ex 19.13;
21Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: "Sunt îngrozit şi tremur!").
Ex 19.16;
22Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
Gal 4.26;Apoc 3.12;Apoc 21.2-10;Filip 3.20;Deut 3.32;Ps 68.17;Iuda 14;
23de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
Ex 4.22;Iac 1.18;Apoc 14.4;Luc 10.20;Filip 4.3;Apoc 13.8;Gen 8.25;Ps 94.2;Filip 3.12;Evr 11.40;
24de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
Evr 8.6;Evr 9.15;Ex 24.8;Evr 10.22;1Pet 1.2;Gen 4.10;Evr 11.4;
25Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
Evr 2.2-3;Evr 3.17;Evr 10.28-29;
26al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: "Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul".
Ex 19.18;Hag 2.6;
27Cuvintele acestea "încă odată" arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
Ps 102.26;Mat 24.35;2Pet 3.10;Apoc 21.1;
28Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică;
29fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".
Ex 24.17;Deut 4.24;Deut 9.3;Ps 50.3;Ps 97.3;Isa 66.15;2Tes 1.8;Evr 10.27;
1Stăruiţi în dragostea frăţească.
Rom 12.10;1Tes 4.9;1Pet 1.22;1Pet 2.17;1Pet 3.8;1Pet 4.8;2Pet 1.7;1Ioan 3.11;1Ioan 4.7-21;
2Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.
Mat 25.35;Rom 12.13;1Tim 3.2;1Pet 4.9;Gen 18.3;Gen 19.2;
3Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.
Mat 25.36;Rom 12.15;1Cor 12.26;Col 4.18;1Pet 3.8;
4Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
1Cor 6.9;Gal 5.19-21;Efes 5.5;Col 3.5-6;Apoc 22.15;
5Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi."
Mat 6.25-34;Filip 4.11-12;1Tim 6.6-8;Gen 28.15;Deut 31.6-8;Ios 1.5;1Cron 28.20;Ps 37.25;
6Aşa că putem zice plini de încredere: "Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?"
Ps 27.1;Ps 56.4-12;Ps 118.6;
7Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!
Evr 13.17;Evr 6.12;
8Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!
Ioan 8.58;Evr 1.12;Apoc 1.4;
9Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit. -
Efes 4.14;Efes 5.6;Col 2.4-8;1Ioan 4.1;Rom 14.17;Col 2.16;1Tim 4.3;
10Noi avem un altar, din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în cort.
1Cor 9.13;1Cor 10.18;
11În adevăr, trupurile dobitoacelor, al căror sânge este adus de marele preot în Locul prea sfânt, pentru păcat, "sunt arse de tot afară din tabără."
Ex 29.14;Lev 4.11-21;Lev 6.30;Lev 9.11;Lev 16.27;Num 19.3;
12De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
Ioan 19.17-18;Fapt 7.58;
13Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.
Evr 11.26;1Pet 4.14;
14Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.
Mic 2.10;Filip 3.20;Evr 11.10-16;Evr 12.22;
15Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.
Efes 5.20;1Pet 2.5;Lev 7.12;Ps 50.14-23;Ps 69.30-31;Ps 107.22;Ps 116.17;Osea 14.2;
16Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
Rom 12.13;2Cor 9.12;Filip 4.18;Evr 6.10;
17Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.
Filip 2.29;1Tes 5.12;1Tim 5.17;Evr 13.7;Ezec 3.17;Ezec 33.2-7;Fapt 20.26-28;
18Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.
Rom 15.30;Efes 6.19;Col 4.3;1Tes 5.25;2Tes 3.1;Fapt 23.1;Fapt 24.16;2Cor 1.12;
19Mai ales vă rog cu stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând.
Filim 22;
20Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,
Rom 15.33;1Tes 5.23;Fapt 2.24-32;Rom 4.24;Rom 8.11;1Cor 6.14;1Cor 15.15;2Cor 4.14;Gal 1.1;Col 2.12;1Tes 1.10;1Pet 1.21;Isa 40.11;Ezec 34.23;Ezec 37.24;Ioan 10.11-14;1Pet 2.25;1Pet 5.4;Zah 9.11;Evr 10.29;
21să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
2Tes 2.17;1Pet 5.10;Filip 2.13;Gal 1.5;2Tim 4.18;Apoc 1.6;
22Vă rog, fraţilor, să primiţi bine acest cuvânt de sfătuire, căci v-am scris pe scurt.
1Pet 5.12;
23Să ştiţi că fratelui Timotei i s-a dat drumul. Dacă vine curând, voi veni împreună cu el să vă văd.
1Tes 3.2;1Tim 6.12;
24Spuneţi sănătate tuturor mai marilor voştri şi tuturor sfinţilor. Cei din Italia vă trimit sănătate.
Evr 13.7-17;
25Harul să fie cu voi cu toţi! Amin.
Tit 3.15;