bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

EPISTOLA LUI PAVEL CĂTRE FILIMON


1Pavel, întemnițat al lui Isus Hristos, și fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, tovarășul nostru de lucru,

Efes 3.1;Efes 4.1;2Tim 1.8;Filim 1.9;Filip 2.25;

2către sora Apfia și către Arhip, tovarășul nostru de luptă, și către Biserica din casa ta:

Col 4.17;Filip 2.25;Rom 16.5;1Cor 16.19;

3Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!

Efes 1.2;

4Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele,

Efes 1.16;1Tes 1.2;2Tes 1.3;

5pentru că am auzit despre credința pe care o ai în Domnul Isus și dragostea față de toți sfinții.

Efes 1.15;Col 1.4;

6Îl rog ca această părtășie a ta la credință să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.

Filip 1.9-11;

7În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinților au fost înviorate prin tine.

2Cor 7.13;2Tim 1.16;Filim 1.20;

8De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ți poruncesc ce trebuie să faci,

1Tes 2.6;

9vreau mai degrabă să-ți fac o rugăminte în numele dragostei, eu, așa cum sunt, bătrânul Pavel; iar acum întemnițat pentru Hristos Isus.

Filim 1.1;

10Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanțurile mele: pentru Onisim (Adică: Folositor.),

Col 4.9;1Cor 4.15;Gal 4.19;

11care altă dată ți-a fost nefolositor, dar care acum îți va fi folositor și ție și mie.

12Ți-l trimit înapoi, pe el, inima mea.

13Aș fi dorit să-l țin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cât sunt în lanțuri pentru Evanghelie.

1Cor 16.17;Filip 2.30;

14Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele, pe care mi-l faci, să nu fie silit, ci de bună voie.

2Cor 9.7;

15Poate că el a fost despărțit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să-l ai pentru veșnicie,

Gen 45.5-8;

16dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine, și cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!

Mat 23.8;1Tim 6.2;Col 3.22;

17Dacă mă socotești dar ca prieten al tău, primește-l ca pe mine însumi.

2Cor 8.23;

18Și dacă ți-a adus vreo vătămare sau îți este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.

19Eu, Pavel, "voi plăti" - scriu cu mâna mea-ca să nu-ți zic că tu însuți te datorezi mie.

20Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul, și înviorează-mi inima în Hristos!

Filim 1.7;

21Ți-am scris bizuit pe ascultarea ta, și știu că vei face chiar mai mult decât îți zic.

2Cor 7.16;

22Tot odată, pregătește-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre.

Filip 1.25;Filip 2.24;2Cor 1.11;

23Epafra, tovarășul meu de temniță în Hristos Isus, îți trimite sănătate;

Col 1.7;Col 4.12;

24tot așa și Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarășii mei de lucru.

Fapt 12.12-25;Fapt 19.29;Fapt 27.2;Col 4.10;2Tim 4.11;2Tim 4.11;

25Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.

2Tim 4.22;